Un comandant al Gardienilor Revoluției, armata de elită a regimului iranian, a afirmat că un atac al Israelului asupra Iranului ar declanșa „un al treilea război mondial”, avertizând asupra unui posibil atac „preventiv” al Teheranului în cazul unor pregătiri israeliene, relatează AFP.
Dacă Israelul și Iranul se vor confrunta militar, „aceasta s-ar transforma în al treilea război mondial”, a declarat generalul Amir Ali Hajizadeh la canalul iranian de limbă arabă Al-Alam.
Dacă un atac israelian pare iminent, „este posibil să lansăm un atac preventiv. Dar nu vedem asta pentru moment”, a declarat Hajizadeh, care răspunde de sistemele de rachete.
Liderii israelieni amenință în mod regulat cu atacuri împotriva instalațiilor nucleare iraniene pentru a împiedica această țară să se doteze cu arma nucleară, chiar dacă Teheranul insistă asupra caracterului civil al programului său nuclear.
În cazul unui atac israelian, cu sau fără undă verde din partea SUA, iranienii „vor ataca bazele americane din Bahrein, Qatar și din Afganistan”, a adăugat Hajizadeh.
Israelul „nu-și poate imagina răspunsul (iranian) și va suferi pagube importante”, a continuat acesta.
Sâmbătă, generalul Mohammad Ali Jafari, comandantul șef al Gardienilor Revoluției, a estimat că un război israelian împotriva Iranului „va avea loc în cele din urmă” și că țara sa este gata de această confruntare care va duce la distrugerea statului evreu.
A fost pentru prima dată când un înalt responsabil iranian a recunoscut posibilitatea unui conflict armat cu Israelul.
Citește și Netanyahu cere comunității internaționale fermitate față de Iran pentru evitarea unui conflict. „Regimul iranian se implică într-o cursă pentru programul nuclear deoarece nu vede o linie”
Citește și Rugăciunea unui rabin din Israel: „Distruge, Doamne, Iranul, rade-l de pe fața pământului”
Citește și Fost ambasador american în Israel: „Mă tem că 2013 va fi un an în care vom avea o confruntare militară cu Iranul”